De ce bijuteriile statement au devenit un MUST de sezon


Poate părea surprinzător, dar le datorăm egiptenilor enorm de multe, atât în general pentru că știm prea bine cât de avansați erau și modul în care gândeau, cât și din punctul de vedere al modei, dacă tot discutăm pe temă. Bijuteriile erau variate în culori și mărimi, îndrăznețe, elegante și rafinate, și au rămas în continuare o imensă sursă de inspirație pentru bijuteriile actuale. La o adică, cui nu i-ar plăcea un colier în stil egiptean cu care să se afișeze în public colieralături de acea LBD sau LWD preferată, împreună cu o pereche perfectă de pantofi stiletto cu toc înalt?
Următoarea oprire: romanii. Deja știm multiplele transformări suferite de bijuterii în timp, dar trebuie să ne oprim puțin în această perioadă. Oamenii erau, sunt și vor fi mereu atrași de strălucire, glamour și orice este suficient de sclipitor. Ei bine, romanii aveau și ei un stil aparte de a face bijuterii, iar cu toate că aveau coliere frumoase (și superbe), pentru ei inelele aveau întâietate. Aveau schimbări sezoniere de pietre prețioase, metale, stiluri și mărimi, dar iubirea lor pentru inele era la fel de mare precum iubirea lor pentru a arăta minunăția pe care o dețin. Erau făcute pentru a afirma ceva.
Acea atitudine a existat în continuare peste ani și ani, iar acum ne regăsim în Epoca Victoriană. Îndrăznețe, dar cu bun-gust și rafinate, bijuteriile victoriene erau prezente în fiecare ținută, iar oamenii le iubeau și le purtau chiar zi de zi, ca să nu amintim de baluri, întâlnirile la ceai sau orice alt tip de petrecere la care se duceau. Bijuteriile erau în cea mai mare parte din materiale cu pietre prețioase, sticlă, perle și mărgele colorate, prețioase sau semiprețioase, care erau menite să complimenteze atitudinea (iar uneori, erau destinate să arate statutul social prin materialele folosite sau prin mărime).
Sunt multe, multe perioade istorice prin care putem face referire la bijuterii, cum ar fi anii '20, '40 și '60, unde, deși standardele de frumusețe s-au modificat radical, s-au creat multe categorii precum bijuteriile costume sau cele de tip cocktail, dar cel mai important aspect rămâne modalitatea prin care am învățat să ne folosim de aceste mici părți ale istoriei pentru a crea bijuteriile actuale.

Acum, (aproape) toate bijuteriile statement sunt permisive ca prețuri, sunt făcute dintr-o varietate de materiale, unele fiind chiar eco-friendly, iar cea mai mare problemă pe care ar trebui să o avem este ce colier să alegem sau ce inel să cumpărăm ca să se poată potrivi cu acea fustă midi nouă.
De ce au devenit o cerință de sezon? Înafară de faptul că lumea s-a îndrăgostit de ele, mai sunt și alte motive. Majoritatea designerilor vestimentari se pare că au creat o relație extrem de puternică între ținutele lor și bijuteriile statement. Ei stabilesc trendurile și lansează noi idei în modă, dar nu numai aceste lucruri sunt esențiale. Avem nevoie de mai multă artă, atât în sufletele noastre, cât și pe stradă. Avem nevoie de culori ca să putem scăpa de atmosfera înnecăcioasă în care trăim și avem nevoie să ne simțim bine în pielea noastră. Faptul că ne arătăm stilul ar trebuie să fie un lucru bun și nu ceva lipsit de grație, vulgar sau grotesc. Cu atâtea trenduri care vin și pleacă, trebuie să găsim acea scânteie care transformă moda în iubire pură, nu în ceva demn de dispreț. Puteți profita de posibilități și purtați-le cu mândrie!
Personal, cunosc multe femei îndeajuns de curioase încât să le încerce, dar destul de temătoare când vine vorba de asortarea dintre personalitate și stil, și care, în general, consideră că bijuteriile sunt o bătaie de cap mult prea mare și te scot în evidență prea mult.

Ei bine, dragele mele, avem vești bune, și avem vești și mai bune! Având atâtea opțiuni valabile, chiar dacă încă sunteți un pic timide din acest punct de vedere, puteți începe prin a purta ceva discret, poate cu câteva flori, ceva monocromatic, eventual cu pietricele sclipicioase sau chiar puțin sclipici, și lăsați-vă purtate de minunata lor lume care complimentează orice ținută. Doriți și alte vești bune? Aceste bijuterii schimbă look-ul complet chiar dacă purtați un tricou alb, simplu, sau chiar o pereche de jeanși cu o cămașă simplă. Acel statement este făcut prin modul în care adăugăm stilul personal la organizarea unei ținute. Ați fi surprinse câte combinații posibile se pot face și câte variante aveți. Tot ce vă trebuie este răbdare, spirit de observație și curiozitate, iar așa arată începutul unei minunate povești de dragoste între voi și bijuteriile voastre.
Cu dragoste, Ardent

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.